Salată delicioasă cu portocale
De ce ai nevoie:
25 grame de semințe de pin sau alte nucușoare
câteva frunze de salată verde sau salată roșie
o portocală
100 grame de frunze de spanac
4 frunze de mentă
2 linguri de oțet de mere
3 linguri de ulei de măsline
o linguriță de miere lichidă
15 grame de cașcaval dietetic
Mod de preparare:
Frunzele de salată și de spanac se taie, se pun într-un bol și se amestecă. Nucușoarele sau semințele se usucă 5-7 minute la foc mediu pe o tigaie și se amestecă periodic. portocală se curăță bine de coajă și se taie în formă de felii rotunde. Într-un bol mic se amestecă uleiul, oțetul, mierea și sare și piper după gust. Frunzele de salată se stropesc cu acest amestec, deasupra se pune cașcavalul în felii foarte subțiri, roțile de portocală și nucile.
Poftă bună!